slMulțumită unei finanțări Erasmus+, 9 membri din echipele YouthBank din România și un coordonator au avut ocazia să participe la un schimb de experiență cu YouthBank Maribor – Banka Idej.
Prima parte a schimbului de experiență s-a desfășurat în Cluj-Napoca, unde reprezentații celor două țări au avut ocazia să se cunoască și să interacționeze, învățând în același timp despre procesul de deschidere a unei noi filiale YB în România, despre structura unui an YB, despre mecanisme de strângere de fonduri și despre modul în care se desfășoară etapa de acordare de finanțări în YB România.

În cadrul celei de-a doua părți a schimbului de experiență, care a avut loc în Maribor, Slovenia, am continuat experiența de învățare începută în Cluj și am avut de asemenea oportunitatea de a ajuta la restaurarea unui loc de joacă pentru comunitatea unui carier din Maribor.
Datorită acestui schimb de experiență, ne-am adus aminte că suntem parte a unui program mare la nivel internațional, am putut să cunoaștem alți tineri care vor să schimbe comunitatea și să ne cunoaștem, în același timp, pe noi mai bine.
Ne-am bucurat mult să învățăm de la ei, să lucrăm alături de ei, să împărtășim modele de bune practici și să ne distrăm împreună!

Thanks to an Erasmus+ grant, nine YouthBank members and one coordinator had the chance to take part in an international exchange with YouthBank Maribor, Banka Idej.
The first part of the exchange took place in Cluj-Napoca, where the representatives from the two countries had a change to meet and to interact, as well as to start learning about the process of setting up a YouthBank in Romania, about the yearly calendar and about fundraising mechanism and grant making procedures in YouthBank Romania.
During the second part of the exchange, that took part in Maribor, Slovenia, we continued the processes and the learning experience we started in Cluj, and we also had the opportunity to work for the restoration of a playground for the community of a neighborhood in Maribor.
Thanks to this exchange, we were reminded of the fact that we are part of a large international program, we were able to meet other young people that want to change the community, while also getting to know ourselves better.
We were very happy to learn from the Slovenian team, to work with them, to share good practices and to have fun together!