"După 2 ani YB ...Fără nici o rezervă pot spune că anii de liceu nu ar fi fost la fel. Nici nu mi-aș putea închipui acei ani fără El. Uneori, doar El. Spun El pentru că YouthBank e mai mult decât un program, fundraising, idei, muncă. YouthBank, la fel ca și o persoană importantă din viața unui om: te transformă, te face să evoluezi, te împlinește prin bucurii, eșecuri, rezultate, iar cel mai important - nu te limitează, dându-ți tot ceea ce ai nevoie la 15, 16, 17,.. n ani. Prin El, cunoști oamenii care vor avea același rol, pentru că în jurul lui se adună oameni deosebiți iar cei care au rămas lângă proiect, sau cei care au trecut prin el, au rămas cu aceeași senzație: că se poate, că pot mai mult. Acesta consider că este până la urmă principala lui calitate, reușește să îți dea acea senzație care se uită în cursul anilor și anume "Orice este posibil"."

"Am ales... căci am vrut și am îndrăznit. Am vrut să mă implic mai mult în comunitatea în care trăiesc. [...]. Am vrut să cunosc tineri care au vise mari pentru viitor. Tineri ambițioși, care au curajul să încerce să schimbe câte ceva din jurul lor. Tineri ca mine, alături de care cred că voi reuși să fac multe. [...]. Prin YB am șansa să mă dezvolt. Chiar aș putea spune că, pentru mine, YB este o a doua școală ce mă pregătește pentru viață, nu doar pentru o facultate cum o face o școală obișnuită, un liceu. Iar pentru că am vise mari și țelurile mele de viață sunt undeva foarte sus, am vrut și am ales YB..."

"Nu cred că YouthBank este capabil să schimbe omenirea în felul în care mă aşteptam eu, însă este cert că YouthBank mi-a schimbat viziunea. Am fost tentat să renunţ de zeci de ori însă EI m-au făcut să fiu dependent de EL. EL e YouthBank, iar EI... EI sunt cei care mişcă YB şi care mi-au demonstrat că poţi depăşi orice frică şi că viaţa la activ e superbă, comparativ cu viaţa la pasiv. Tu decizi dacă vrei sa-l cunoşti pe EL şi dacă vrei sa îi cunoşti pe EI!"

"Am cunoscut oameni faini, am învățat lucruri bune și am organizat evenimente reușite. M-am dat cu capul de pereți și am reușit să mă ridic și să merg mai departe. Am învățat să muncesc mai mult și că dacă fac asta rezultatele nu întârzie să apară. Si au trecut anii și oamenii s-au schimbat, dar echipa a rămas faină. Evenimentele se îmbunătățeau și satisfacțiile nu încetau să apară.

Programul mi-a deschis multe uși. Am învățat să fiu mai cerebral, am învățat să comunic mai bine, să analizez fapte și să iau măsuri. M-a ajutat pe plan personal să mă descopăr și să evoluez, să fiu ceea ce sunt azi. O poveste frumoasă, așa pot caracteriza programul!"

"Pentru mine voluntariatul a prins contur în echipa YB, aici am învăţat ceea ce înseamnă, ce presupune a fi volutar şi am deprins abilităţi care mă ajută în perioada formării mele ca viitor adult. YouthBank este acel "element X" care nu ar trebui să lipsească din vieţile niciunui tânăr, este locul unde te duci de fiecare dată cu placere, locul în care ai ocazia să munceşti în echipă, să îţi faci o mulţime de prieteni şi contacte, unde înveţi ce înseamnă teambuilding, leadership şi cum se utilizează eficient resursele, fie ele materiael sau umane. YouthBank este locul care te face să înţelegi cum este viaţa reală!"

"De-a lungul anilor, în YouthBank înveți să înveți, înveți cine ești și cel mai important ești un vector al schimbării pe care toți o căutăm. O schimbare, zic eu, absolut necesară pentru această societate monotonă în care trăim."

"Când am intrat în YouthBank nu m-aș fi așteptat să mă văd după doi ani în situația în care să povestesc altora despre cât de uimitoare a fost experiența mea aici. Am învățat atât de multe, mi-am dat seama că tinerii au o voce răsunătoare în comunitatea lor și că putem schimba ceva numai prin faptul că ne dorim și ne ambiționăm. YouthBank m-a învățat să vreau mai mult de la comunitatea din care fac parte. Am cunoscut în YouthBank oameni extraordinari și prieteni pe care știu că-i voi mai avea o bună perioadă de timp. Am trecut prin momente de criză și prin momente fericite, am învățat să iau ce e mai bun din ele și să-mi dezvolt abilități pe care poate că nu le-aș fi avut altfel. Au fost doi ani care aș fi vrut să dureze la nesfârșit și deși s-au terminat am rămas cu momente de neuitat și o comunitate din care voi face parte tot timpul."

"YouthBank m-a ajutat să îmi descopăr și să îmi modelez întâi universul interior, pentru a-l putea înțelege și ajuta pe cel exterior. De aici am învățat cum să trasez linii, apoi să le unesc în forme și să le inund cu diferite culori, pentru a le da viață. Așa am descoperit păsările, le-am atașat aripi, începând să se înalțe dincolo de mine (ideile s-au pus în practică, s-au materializat și s-au realizat cu succes), reflectându-se în fluviul întins printre sertare (simbolizând formarea unui mod de gândire). Am simțit ce înseamnă să fii pasionat de ceva în care crezi, înțelegând că trebuie să zbier în mine pentru a se auzi în ceilalți, să desprind din mine oglinzi pentru a le agăța în ceilalți, în așa fel încât să înțeleagă rațional, dar și empiric puterea YouthBank-ului. Așa se realizează trecerea de la “ego” către “eco” și, în fond, nu este aceasta ecuația omenirii?"

"Pentru mine surprizele cele mai mari nu vin în cazul situațiilor despre care nu știu nimic, ci în momentul în care realizez că informațiile pe care le aveam despre un anumit lucru sunt infime, în comparație cu ce este și ce poate deveni, acel lucru. Înainte de a deveni un membru al echipei YouthBank, mi-a fost imposibil să cred că cineva ar avea atât de multă încredere în câțiva tineri, iar în timpul petrecut în cadrul programului am fost încântată de posibilitățile de dezvoltare și afirmare pe care le-am primit și creat. Prin respectul acordat de cei implicați, responsabilitatea pe care ne-o asumăm ca echipă, cunoștințele de fundrasing, PR, grant-making sau cercetare, oamenii frumoși (a se citi inteligenți) întâlniți, YouthBank m-a convins că e necesar să avem, ca tineri, așteptări mult mai mari de la noi înșine, că este crucial să contribuim la atingerea obiectivelor în care credem, că depinde doar de noi să găsim o modalitate de a realiza ceva, vreodată."

“YouthBank e locul unde oameni simpli devin puternici pentru că sunt uniți, sunt uniți de motivație, sunt motivați de dorința de a schimba ceva. În YouthBank am învățat că oricine poate realiza ceva, atâta timp cât vrea să se implice. Am învățat să-i apreciez pe toți cei din jurul meu, să cred în ceea ce pot realiza numai dacă încerc.”