"De ce YouthBank? De ce nu YouthBank? YouthBank pentru că meriți, YouthBank pentru că îți datorezi ție asta, pentru că îți ești dator să îți oferi ceva bun, ceva așa cum ai tu nevoie.

De ce am ales eu YouthBank? Încă nu știu, și oricât aș încerca, nu aș reuși să îmi dau seama exact ce m-a determinat să intru în program.

A fost, probabil, o scăpare de luciditate, în care am reușit să iau o decizie bună, cu toate că nu aveam nici cea mai mică idee despre în ce anume intru… între timp, m-am mai lămurit.  

De ce am ales să continui experiența YouthBank? Pentru că m-am îndrăgostit de el, pentru că m-a ajutat să cresc, mi-a dat șanse incredibile, a avut încredere în mine și nu mi-a luat niciodată ceva fără îmi ofere altceva în schimb. Pentru că nu trece o săptămână fără să mă gândesc ce norocoasă sunt că am avut șansa să intru în acest program, și pentru că nu regret niciun minut pe care i l-am dedicat.

E greu să le descrii altora magia YB, la fel cum sunt sigură că e greu să o înțelegi din exterior. Singura variantă e să te alături programului, și să simți pe pielea ta. Vom vedea apoi dacă mă contrazici, sau mă ajuți să le explic celorlalți."